Povestea lui Mos Craciun

Posted: joi, decembrie 18th, 2014 at 2:12 PM | Category: Poveste de Craciun

Ce se află în spatele magiei pe care Moș Crăciun o creează în seara de Ajun pentru copiii Pământului, fie ei mai mari sau mai mici? … Ca la baza oricărui lucru măreț, în răspuns includem: un scop nobil, o misiune, o echipă, eforturi comune și devotament.

          

              Așteptat negreșit de toți copiii în seara cadourilor care introduce sărbătorile de iarnă, cu înfățisarea ce emană blândețe și căldură fără margini, Moș Crăciun, întruchiparea recompensei purtării demne, pe deplin conștient de rolul său măreț și purtând pe umeri responsabilitatea costumului de o mare însemnătate și îndrăgit de toți copiii, se supune ca un adevărat erou tuturor încercărilor pentru ca în seara de Ajun bucuria din glasurile celor mici să se ridice până la cer întocmai unor colinde minunate, care nu s-au mai auzit până atunci.

Astfel, din ținutul de reședință de la Polul Nord, peste care domnește liniștea și pacea întregul an, cu pornire din atelierul său de jucării pregătite cu dragoste și sârguință de harnicii spiriduși protectori ai copiilor, în seara de Ajun, Moșul părăsește mirificele meleaguri sculptate în gheață, avântându-se, la bordul saniei sale magice pusă în mișcare de zborul grozav al renilor săi fermecați, să creeze poveste pentru cei ce-l așteaptă.

Spiriduși, reni, sanie care zboară…totul pare suflat cu poleiala de aur a magiei, totul pare că dobândește atingerea minunată a basmului când vine vorba de Moș Crăciun. Dacă însă privim îndeaproape, vom descoperi ceea ce se află în spatele lui Moș Crăciun.

Țelul lui Moș Crăciun este să împartă bucurie odată cu darurile care nu sunt altceva decât materializarea zicalei: După faptă și răsplată!. Pentru atingerea acestui țel, Moș Crăciun are nevoie de ajutoare, iar munca în echipă alături de spiridușii lui, care sunt modele de hărnicie, ascultare, istețime și creativitate în realizarea jucăriilor și alături de reni, de a căror bună organizare și zbor lin și armonios depind viteza și direcția saniei Moșului pentru sosirea în siguranță la fiecare destinație, se dovedește cu atât mai benefică de vreme ce toate ajutoarele Moșului au roluri și sarcini precise.

Și de parcă nu ar fi destul de frumos deja, toate pregătirile se fac pe fondul voioșiei, prieteniei și solidarității. Asta deoarece fiecare cadou este o mare responsabilitate și fiecare ucenic pune totul de la sine pentru ca, odată pornit în aventura împărțirii darurilor de Crăciun, toate peripețiile înfruntate de Moș Crăciun pentru livrarea la timp a cadourilor mult așteptate să rezulte într-o misiune victorioasă. Și totul deoarece Moș Crăciun are convingerea că toți copiii merită bucurie în dar.

Mos Craciun Timisoara este dispus sa ajute parinții in indeplinirea unei sarcini frumoase si plină de magie din Seara De Ajun. Tot ceea ce trebuie ei sa faca, este sa anunțe din timp ajutoarele Mosului in legatura cu dorințele ce vor fi indeplinite in Noaptea de Craciun. 

"Fiind o perioada in care Mosul are programul incarcat, asigurati-va ca vine si la dumneavoastra..."